Trebuie sa vii!

Nou!

Thursday 20 January 2011

Evenimente de weekend la București

Daaar până în iulie, la Blaj, mai tragem cu ochiul la evenimente frumoase...Și iată că am găsit Magiunul Topoloveni care invită la un eveniment. Iar ciocolatierii din Europa vor să testați tot...

   
La Muzeul Naţional al Ţăranului Român SC Sonimpex Serv Com SRL, producătoarea magiunului de prune Topoloveni, organizează sărbătoarea Unirii Mici cu bucate tradiţionale romaneşti. Timp de trei zile, între 21 şi 23 ianuarie, zeci de producători din Ţara Românească şi Moldova, cele două provincii care în 1859 au format România vă vor încânta cu arome autentice româneşti.

Vizitatorii vor vedea ce înseamnă cu adevărat produse tradiţionale, pentru care vor plăti preţurile corecte. Brânzeturi şi produse din carne din Modova, prăjituri delicioase din Ţara Românească, dulceţuri şi zăcuști din cele două provincii, murături din Călăraşi şi alte delicatese. Sărbătoarea Micii Uniri este un moment prielnic pentru a demonstra încă o dată că produsele tradiţionale romaneşti există, iar memoria senzorială a cumpărătorilor va fi plăcut surprinsă de gusturi pe care le vor găsi doar la adevăraţii producători care au respectat cu sfinţenie reţetele.
Mâncarea bună va fi însoţită de muzică adevărată românească. Ion Popa, un artist şcolit de Gil Dobrică şi Tudor Gheorghe, va susţine mini-concerte în toate cele trei zile ale târgului.

Vizitatorii care vor trece pragului târgului vor avea parte şi de daruri. Cei care poartă numele Diana sau Sonia şi sunt născuţi în dată de 21 ianuarie 1978 vor primi câte două borcane de magiun de prune Topoloveni. Nu trebuie decât să facă dovadă şi să se prezinte la standul SC Sonimpex Serv Com SRL între orele 11.00 şi 13.00. 
(sursa Facebook)

Bucureştenii mai sunt invitaţi la “Choco Fest”, în perioada 21-23 ianuarie 2011, la Sala Radio.

Festivalul de dulciuri “Choco Fest”
îşi redeschide porţile la Sala Radio, în foaierul Temisana (strada General Berthelot 60-62) , de pe 21 până pe 23 ianuarie 2011.
Vizitatorii se vor putea bucura de prăjituri şi delicatese din cele mai diverse, de la simplele specialităţi din miere, la cozonaci, baclavale cu vişine, prăjituri de casă şi specialităţi tradiţionale maramureşene, dulciuri din Budapesta, ciocolată belgiană cu diferite condimente, cele mai fine praline şi puteţi savura 20 de tipuri de cafea din toate colţurile lumii.
Accesul vizitatorilor este gratuit.
Festivalul debutează vineri la ora 10:00 dimineaţa şi se încheie duminică la ora 20:00.

(sursa:jurnaldebucuresti.com)

Tuesday 18 January 2011

Transilvania Fest 2011 la Blaj!


 Transilvania Fest 2011 la Blaj
ianuarie 2011


Ediţia a șaptea a festivalului itinerant de cultură şi mâncare Transilvania Fest se va desfășura în județul Alba. După o cercetare de 4 luni, festivalul stabilește orașul Blaj ca locație pentru 2011.


Transilvania Fest este un festival de cultură și mâncare care promovează tradițiile, cultura și punctele forte din zona omonimă. În 2008 festivalul, pe atunci numit Turda Fest, devine itinerant, pentru a putea astfel să promoveze Transilvania din diverse puncte ale acestei regiuni. Principiul de lucru este cel al rotației, în fiecare an fiind rândul altei localități transilvănene să aibă parte de beneficiile unui asemenea proiect, derulat atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung.

„După ce ultimele două ediții ale festivalului s-au desfășurat în județele Cluj și Sibiu, am ales prin principiul rotației, dintre toate județele Transilvaniei, județul Alba. După patru luni de cercetări, ne bucurăm că am găsit gazda ediției din 2011: municipiul Blaj, un oraș ospitalier și ofertant din punct de vedere cultural şi logistic”. (Rareș Crăiuț, director de festival)

Festivalul, ca eveniment derulat pe trei zile, se dorește a fi doar „vârful aisbergului”: promovarea unor manifestări specifice și aducerea de turiști și cumpărători.
Pe lângă acestea, Transilvania Fest lucrează de-a lungul anului cu reprezentanți ai comunității, din sectoarele public, privat și non-profit. De asemenea organizează întâlniri cu lideri din comunitate, lucrează cu copiii și profesorii, identifică potențialii meșteșugari și producători din zonă și demarează procedurile de certificare a acestora. Parteneriatele cu comunitățile de afaceri din zonă sunt căutate și încurajate, pentru a potența responsabilizarea acestora față de oamenii și locurile unde își desfăsoară activitățile economice.
O componentă definitorie a festivalului o constituie implicarea unor parteneri şi colaboratori care să contribuie cu experți naționali și internaționali pe diverse domenii cum ar fi turism cultural, gastronomie, marketing, ospitalitate sau educație.


Festivalul Transilvania Fest are ca scop dezvoltarea, organizarea şi implementarea unui proiect care să contribuie la dezvoltarea comunitară, comercială şi turistică în regiunea Transilvaniei.
Transilvania Fest 2011 se va desfășura în perioada 29-31 iulie pe Câmpia Libertății din Blaj (Hotărârea nr. 408 adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Blaj, din data de 22.12.2010).

Parteneri: Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Local al Municipiului Blaj, Slow Food Cluj Transilvania


Monday 17 January 2011

In Memoriam Ion Ratiu

ION RAȚIU

(6 iunie 1917 – 17 ianuarie 2000)

Ion Rațiu a fost o personalitate polivalentă, binecunoscut ca politician, om de afaceri, avocat, jurnalist, scriitor și filantrop.
Jurnalist de presă și radio, autor al multor volume politice precum și al unor piese de teatru, Ion Rațiu a fost și un om de afaceri de succes, în domeniul transporturilor maritime și imobiliare. Imediat după Revoluția din 1989 s-a întors în Romania pentru a continua lupta împotriva rămășițelor elitei comuniste. A fost ales deputat în Parlamentul României, reprezentând municipiul Cluj și apoi Arad, devenind după aceea vicepreședinte al Camerei Deputaților. Ion Rațiu a candidat de asemenea pentru președinția României și a fost un ambasador al României, negociator al integrării țării sale în structurile NATO.

Detalii suplimentare aici