Trebuie sa vii!

Nou!

Thursday 24 February 2011

Mâncarea depinde de sezoane şi de influenţele culturale

Prietena noastră Rosemary Barron, în interviu cu prietenii noștri de la Good Food... So good!

„Uite ce zice ghidul meu Lonely Planet despre mâncarea românească: „consistentă, simplă, câteodată repetitivă”. Tu ce le-ai răspunde?
Aş spune: probabil, da. Dar aş spune şi că mâncarea depinde de sezoane şi de influenţele culturale.”

Continuarea aici.


Mai multe despre Rosemary.

Monday 14 February 2011

Festivalul blogurilor gustoase

Cea de-a treia ediţie a Festivalul Blogurilor Gustoase s-a încheiat. Evenimentul online dedicat exclusiv blogurilor culinare, organizat alături de sponsorul ediţiei, Danone Nutriday, a adus împreună bloggerii din domeniul culinar şi pasionaţii de gastronomie.

La competiţia de anul acesta a festivalului au participat 104 bloguri, înscrise exclusiv de către posesorii lor. Ediţia de anul acesta a adus şi o serie de interviuri cu participanţii, 73 de bloggeri au acordat interviuri pentru Parada Blogurilor Gustoase. Astfel, participanţii au avut ocazia să împărtăşească din experienţele lor şi să se facă cunoscuţi în faţa celor peste 700.000 de vizitatori unici care accesează Gustos.ro în fiecare lună. Danone Nutriday şi Gustos.ro au dorit ca prin acest eveniment să-şi arate sprijinul pentru blogosfera culinară şi să ajute în promovarea bloggerilor food români.

Ediţia a treia a festivalului s-a desfăşurat între 4 ianuarie şi 9 februarie 2011. Câştigătorii acestei ediţii au primit din partea sponsorului Danone Nutriday şapte premii constând în electrocasnice, marele premiu - aparat de gătit cu aburi - a fost câştigat de blogul Amalia-MyLife. Fiecare dintre cele şase categorii de concurs a avut câte un blog câştigător: În bucătărie la Sidy a câştigat la categoria Reţete cu iaurt Danone Nutriday un blender , Lissa's cakes s-a clasat pe primul loc la categoria Aperitive, câştigând un aparat de făcut sandvişuri. LopFras a câştigat la secţiunea Supe şi ciorbe un tocător electric; Arta culinară Doina primeşte un robot de bucătărie pentru categoria Feluri principale, un aparat de făcut preparat îngheţată ajunge la Clipe dulci, pentru categoria Deserturi; Bucătăria lui Nicusor a câştigat la categoria Băuturi un aparat pentru frappe.

Au primit premii şi cei care au votat în competiţie: 10 seturi de cărţi, fiecare premiu fiind format din câte 8 volume din Colecţia "Secrete de Bucătărie", oferite de revistă Felicia, şi seturi de volume din colecţia Radu Anton Roman - "Poveştile bucătăriei romaneşti", oferite de Jurnalul Naţional. Plus încă 10 premiaţi prin tragere la sorţi cu domenii gratuite .ro prin platforma Blogway. În total, 27 de câştigători se bucura de premiile câştigate în cadrul festivalului.

Detalii pe gustos.ro

Wednesday 9 February 2011

Premiul publicului. Noi vrem CRD!

Competiţia de conţinut digital “Povestea ONG-ului meu” continuă!

TechSoup România reprezintă programul de donaţii tehnologice TechSoup Global, prin care donatori importanţi ca Microsoft şi Cisco furnizează produse tehnologice ONG-urilor din întreaga lume. Acesta a organizat o competiție, “Povestea ONG-ului meu”, al cărei scop este amplificarea importanţei de storytelling digital în viaţa unui ONG.
 
În 7 februarie Techsoup a desemnat câştigătorii primei etape a competiţiei de conţinut digital: cele mai bune spoturi sau serii de fotografie care spun povestea unei organizaţii au fost răsplătite cu premii high-tech oferite de Microsoft.
Juriul competiţiei a fost format din specialişti şi pasionaţi de storytelling şi conţinut multimedia: jurnalişti şi specialiști, new media, regizori, editori de reviste şi fotografi.

S-au acordat şi premii speciale: regizorii Dorin Moldoveanu şi Stefan Niță şi-au pus la dispoziţie serviciile pentru a crea un spot care să spună povestea Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD).

Competiţia însă continuă: până în 11 februarie toţi cei interesaţi pot vota pentru Premiul Publicului aici. Centrul Rațiu pentru Democrație este înscris, nu vă sfiiți să votați :).




Filmuleţul de 1 minut despre proiectul CRD Crăciun pentru Copii, a fost realizat de voluntarul Oxford Brookes University Wiktor Mech.

Competiția națională „Beneficii economice din investiții sociale”

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale lansează competiția națională „Beneficii economice din investiții sociale” în cadrul proiectului „Economia socială, model inovator pentru promovarea incluziunii active a persoanelor dezavantajate”.

1.     Scopul competiției: înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie.

2.     Fondul de premiere alocat: 260.000 euro

3.     Valoarea premiului: știgătorii competiției vor primi un premiu de maximum 20.000 euro (ce va fi acordat în lei la cursul valutar de la data acordării fiecărei tranșe)

4.     Condiții de participare: competiția este deschisă persoanelor juridice române, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)     se află înregistrate pe raza administrativ teritorială a județelor ce aparțin Regiunilor București-Ilfov, Nord-Est, Nord-Vest și Vest
b)    se încadrează într-una din următoarele categorii: organizaţii nonprofit care desfăşoară activităţi generatoare de venit sau funcţionează ca centre de resurse în economia socială; societăţi cooperative; societăţi comerciale;
c)     respectă principiile stipulate în Regulamentul de participare la competiţie publicat pe pagina de internet www.mmuncii.ro .

Pentru a intra în competiţie, organizaţiile trebuie să trimită propunerea de întreprindere, redactată în limba română, prin care să prezinte detaliat modalitatea de înființare a întreprinderii sociale, precum și motivația pentru crearea acestei structuri. Propunerea de întreprindere va fi însoțită de:
  1. Formularul de participare completat integral ;
  2. Planul de afaceri al întreprinderii sociale de inserţie;
  3. CV-ul managerului întreprinderii în format european EUROPASS;
  4. Declaraţia de eligibilitate a participantului şi cele ale partenerului/ilor, semnate şi ştampilate;
  5. Acordul de parteneriat (dacă este cazul);

5.     Durata implementării propunerilor: 6 luni (11 aprilie 2011 – 15 octombrie 2011)

6.     Termenul limită de transmitere a propunerii: 28 februarie 2011

Propunerile de întreprinderi se vor trimite în format electronic la adresa: incluziunesociala@mmuncii.ro , precum și în format de hârtie, în două exemplare, original și copie, la următoarea adresă:

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, camera 409, etaj 4
Strada Dem. I. Dobrescu, nr.2B, sector 1, București
Tel./fax.: 021 314 69 37

7.  

Detalii și regulament aici

Thursday 3 February 2011

În cazul în care vreți să dați o...fugă cu Lolele, în weekend-ul următor

Obiceiul străvechi al “Fugii Lolelor”, în germană “Urzelnlauf”, va fi sărbătorit şi anul acesta, în perioada 11-13 februarie 2011, în Agnita, Sibiu, Cincu şi Marpod. Evenimentul este organizat de Asociaţia “Breasla Lolelor” din Agnita cu sprijinul Primăriei Agnita, HOG Agnetheln, Consiliului Judeţean Sibiu, Forumului Democrat al Germanilor Sibiu, Muzeului de Etnografie Săsească Emil Sigerus, Muzeului Văii Hârtibaciului şi a Institutului European pentru Itinerare Culturale.

Evenimentele vor marca 100 de ani de la prima paradă comună a breslelor meşteşugăreşti din Agnita şi vor prezenta publicului larg Obiceiul Lolelor în forma sa originală.

Program: 

Vineri, 11 februarie
ora 17.00, vernisajul expoziţiei în sala Casei Artelor din Sibiu

Sâmbătă, 12 februarie
ora 08.30 Cincu – prezentarea Obiceiurilor Lolelor
     ora  12.30 Sibiu – Parada Lolelor în centrul oraşului
ora 15.30 Marpod – prezentarea Obiceiurilor Lolelor

Duminică 13 februarie
ora 10.00 Parada Lolelor în Agnita
     ora 11.00 spectacolul Lolelor în centrul oraşului
     orele 12.00-18.00 Fuga Lolelor pe străzile oraşului Agnita
     ora 20.30 Balul Lolelor
     
La paradă vor lua parte peste 210 de lole - personaje mascate (germ. Urzeln)-, cu vârste cuprinse între 3 ani şi 75 de ani, care vor însoţi personajele simbolice  ale breslelor săseşti din Agnita, alături de 28 de lole din Germania, membri ai HOG Agnetheln.  


 Obiceiul Lolelor din Agnita, atestat în anul 1689, este strâns legat de ritualul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Lolele, personaje mascate şi gălăgioase aveau rolul de a proteja alaiul breslaşilor, dar şi de a alunga iarna grea şi spiritele rele. În anul 1911 a fost organizată prima paradă comună a breslelor pantofarilor, croitorilor, blănarilor, dogarilor, forma aceasta a obiceiului fiind conservată până în prezent. În perioada războaielor mondiale şi a comunismului obiceiul a fost temporar interzis, dar în anii `80 lola a devenit o emblemă a Agnitei. 
Odată cu emigrarea saşilor în 1990, obiceiul a dispărut de pe străzile oraşului şi reînviat începând cu 2006. Saşii agniteni îşi prezintă obiceiul în noua lor patrie Germania, din 1965 în localitatea Sachsenheim, mai târziu şi în alte localităţi, de exemplu la Traunreut, Geretsried, Nürnberg, Weisendorf şi Bonn, dorind să păstreze vie importanţa acestui obicei pentru comunitatea săsească.

Expoziţia “100 de ani Parada Lolelor” de la Casa Artelor, Sibiu, organizată cu sprijinul Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus” şi HOG Agnetheln, va cuprinde o serie de obiecte originale ale breslelor din Agnita, fotografii, elemente tradiţionale din paradă, mai multe costume de lole şi o încăpere săsească în care lolele se întăreau cu vin şi gogoşi. Ea va fi deschisă publicului până în 31 martie 2011.

Ziua de sâmbătă reprezintă pentru lole un schimb de experienţă, când localităţile Cincu şi Marpod vor prezenta lolelor din Agnita propiul lor obicei. De asemenea anul acesta, obiceiul va fi prezent în Sibiu in centrul oraşului - Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet.

Punctul culminant al evenimentului îl reprezintă Fuga Lolelor din Agnita, în ziua de sâmbătă, când oraşul va fi în sărbătoare iar lolele vor umple străzile până la ora 18.00. Începând cu ora 20.30 are loc Balul Lolelor, iar distracţia va continua până spre dimineaţă.



 Asociaţia “Breasla Lolelor” din Agnita a fost înfiinţată în anul 2008 şi numără în prezent peste 140 de membri voluntari. Scopul asociaţiei este organizarea, desfăşurarea şi conservarea obiceiului “Fuga Lolelor”, în vederea perpetuării şi păstrării acestuia, ca patrimoniu cultural al oraşului Agnita.

Tel. 0746107918
E-mail: office@breaslalolelor.ro




HOG Agnetheln – Heimatortsgemeinschaft este o asociaţie înfiinţată în anul 1985 de saşii din Agnita, emigraţi în Germania. Scopul acestei asociaţii este conservarea obiceiurilor şi tradiţiilor comunităţii săseşti din localitatea natală. Printre activităţile de bază se numără: menţinerea relaţiilor interumane, sprijin acordat integrării în Germania, menţinerea contactului cu localitatea natală, sprijinul  material şi moral acordat locuitorilor din oraşul natal, ajutorul membrilor nevoiaşi ai asociaţiei HOG Agnetheln şi menţinerea respectiv participarea la conservarea păstrarea şi îngrijirea clădirilor importante şi a monumentelor cu valoare culturală din Transilvania.



Tuesday 1 February 2011

De unde vine mâncarea?

„Sursa de provenienţă a mâncării a devenit recent subiect de ştiri şi din această cauză ţin să vorbesc puţin despre importanţa acestui subiect, în contextul industriei alimentare. De unde, de când şi de la cine sunt principalele întrebări care ar trebui să stea la baza deciziei când alegem mâncarea.

O întrebare suplimentară foarte importantă este: cât de mult a trebuit să călătorească aceasta mâncare? Distanţa medie pe care o parcurg legumele pentru a ajunge în magazine este tot mai mare în fiecare an: Polonia, Grecia, Africa de Sud, Brazilia. Să alegem produse sezoniere şi de producţie locală sau regionala poate rezolva această problemă. O altă întrebare este când a fost culeasă această mâncare şi cum a fost transportată.

Citiți continuarea la prietenii noștri de la 24FUN Cluj

Articol de Richard Brown



Programul de internship 2010 al Asociației Transilvania Fest cu Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie le oferă studenţilor posibilitatea de a-și exersa și dezvolta abilitățile și cunoștințele dobândite la universitatea Oxford Brookes și de a ajuta  în mod practic la dezvoltarea turistică a anumitor zone din Transilvania.
Richard Brown este voluntar la Transilvania Fest. Studiază management ospitalier internațional. Zonele sale de interes sunt gastronomie, cultura mâncării și management hotelier. A lucrat cu Hilton International și Claridges în Londra. În România se ocupă de un proiect de consultanță pentru dezvoltarea firmelor de alimentație publică din județele Cluj și Sibiu.