Trebuie sa vii!

Nou!

Wednesday 28 November 2012

"Mănâncă Mâncare" la Colegiul Emil Negruţiu Turda

        Colegiul Emil Negruţiu a devenit azi o gazdă deosebit de primitoare pentru expoziţia itinerantă a tablourilor realizate în cadrul proiectului "Mănâncă Mâncare", proiect ce promovează alimentaţia sănătoasă. Mulţumim conducerii liceului şi cadrelor didactice pentru ca ne-au dat prilejul să împărtăşim elevilor mesajele cu privire la problemele contemporane legate de consumul alimentar şi alimentaţie.
















Tuesday 27 November 2012

Transilvania Fest şi Slow Food Cluj Transilvania promovează cu succes numele Transilvaniei

      "Transilvania Fest şi Slow Food Transilvania sunt branduri cu rezonanţă şi peste hotare în ultimii ani. „La început noi aveam doar un festival local, Turda Fest, care apoi s-a extins. În fiecare an îl organizăm în altă locaţie reprezentativă din Transilvania şi aşa a ajuns să poarte acest nume”, explică Rareş Crăiuţ, directorul festivalului. Manifestarea are ca profil gastronomia şi cultura şi îşi propune să promoveze tradiţiile şi patrimoniul imaterial din Transilvania. Cum reacţionează străinii când aud numele Transilvaniei? „Îmi amintesc că la una din primele ediţii, prin 2005, cineva din străinătate a râs, îşi închipuia că e ceva de la Disneyland. Cu timpul, a devenit un brand care merită menţionat pentru că îţi deschide anumite uşi, mai ales venind din această parte a Europei”, explică directorul. Dacă până nu demult prima asociere era nu „brandul facil” Dracula, acum lucrurile s-au schimbat. „După vizitele prinţului Charles, articolele despre Transilvania au devenit din ce în ce mai documentate , sunt materiale informate care arată că lumea a început să aibă altă viziune despre noi”, a precizat Rareş Crăiuţ."

 Florentina TĂTAR
 Citiţi întregul articol aici: http://cluj.provincianews.ro/transilvania-brand-care-vinde_20647.html

Tabăra de creaţie şi meşteşuguri tradiţionale - ediţia a doua

          Cea de-a doua ediţie a taberei de creaţie şi meşteşuguri tradiţionale s-a desfăşurat sâmbătă, 24 noiembrie, la sediul Centrului Creştin pentru Copiii Străzii din Cluj-Napoca. Cu materiale noi, bună dispoziţie şi chef de lucru, cei 10 copii prezenţi s-au întrecut în confecţionarea bijuteriilor.
         Deoarece se apropie 1 Decembrie, copiilor li s-a reamintit importanţa mândriei de a fi român, indiferent de naţionalitate şi au confecţionat cercei şi brăţări tricolore, pentru a marca Ziua Naţională a Romaniei. 
         Munca micilor artizani a fost apreciată atât de doamna director cât şi de partenerii de la Genpact România SRL.





























Thursday 22 November 2012

Tabăra de creaţie şi meşteşuguri tradiţionale



           Tabăra de creaţie şi meşteşuguri tradiţionale – activitate de educaţie non-formală -  este organizată de Asociaţia Transilvania Fest, în parteneriat cu Genpact România în cursul lunilor noiembrie şi decembrie 2012. 
Beneficiarii sunt 13 copii de la Centrul Creştin pentru Copiii Străzii, Str. Sobarilor nr. 29, Cluj-Napoca.

Scopul:
·         stimularea talentului artistic şi a imaginaţiei creatoare a elevilor,
·         promovarea dialogului, comunicării şi cooperării în rândul elevilor, atragerea lor spre activităţile extracurriculare,
·         întărirea stimei de sine,
·         mulţumirea pentru lucrul bine făcut,
·         dezvoltarea spiritului antreprenorial.


 Activitatea este realizată cu sprijinul Ratiu Family Foundation.

        În data de 10 noiembrie 2012, orele 11 – 15, la sediul Centrului Creştin pentru Copiii Străzii Cluj-Napoca s-a desfăşurat prima ediţie a Taberei de creaţie şi meşteşuguri tradiţionale. Copiilor li s-au asigurat materiale diverse: textile gen etamină, panama şi pânză albă, aţe mouline şi coton-perle divers colorate, ace de cusut, fire de tricotat, croşete, andrele, foarfeci decorative, articole pentru confecţionarea de bijuterii şi li s-au arătat noţiunile de bază ale cusăturilor tradiţionale, croşetatului si a confecţionării de bijuterii din mărgele. Activitatea preferată şi aleasă atât de fete cât şi de băieţi a fost cea de confecţionare cercei şi brăţări din mărgele. Fiecare copil a realizat minimum 2 perechi de cercei. S-au învăţat noţiuni noi, precum şi modul de utilizare al instrumentelor şi modul de execuţie al bijuteriilor, plus regulile de protecţie a muncii la tăierea sârmelor. S-a realizat o expoziţie cu lucrările copiilor. S-a sugerat ca cele mai reusite exemplare să fie comercializate în cadrul targului ”Târguşorul Casei” din 17 noiembrie.























”Târguşorul Casei” – Targ de bunatati ardelenesti

           Dintre micii artizani participanţi la tabără,  Corina Doroftei şi Alexandra Mocanu au participat la târgul ”Târguşorul Casei” din 17 noiembrie, organizat la Casa TIFF, str. Universitatii nr. 6, Cluj-Napoca, intre orele orele 11-16:30 pentru a promova obiectele create in cadrul Taberei de creatie si mestesuguri traditionale. 
          Nu-i aşa ca bijuteriile create de ei sunt superbe?