Kit de scriere
dramatică
Manual realizat în cadrul
proiectului „Mănâncă mâncare”
- 2012 -
Autori: Rareș Crăiuț și Adina Rațiu
Un proiect educativ teatral şi gastronomic
Componenta teatrală a proiectului „Mănâncă mâncare” este
o componentă de educaţie
participativă prin mijloace teatrale
adresat tinerilor, implementată în colaborare cu Slow Food Cluj Transilvania.
Cu acest proiect dorim să
implicăm tineri care să înveţe ei înşişi şi sa îi înveţe şi pe colegii lor
despre alimentaţie sănătoasă şi probleme de imagine corporală în
relaţie cu alimentaţia. Acest proces educaţional şi auto-educaţional va fi
făcut posibil prin intermediul unei metode de lucru şi creaţie cunoscută
generic sub numele de scriere de scenarii prin teatru colaborativ.
Teatrul colaborativ
presupune lucrul unei echipe de teatru (profesioniste sau
neprofesioniste) care, pornind de la
o problemă, crează un text în baza căruia produc o serie de situații cu
caracter dramatic care pot fi dezvolate ulterior în piese de teatru, lucrări
scrise sau stau la baza unei imagini sau a unui film.
Rezultatele unui asemenea
proces cognitiv şi emoţional sunt de cele mai multe ori remarcabile indiferent
de gradul de pregătire sau nepregătire artistică, rezultat remarcabil susţinut
şi generat de convingerea cu care participă membrii unei echipe la un asemnea
proiect.
Teatrul
colaborativ se bazează pe crearea şi dezvoltarea unor ablităţi cum ar fi:
·
dezvoltare a încrederii şi
abilităţilor de comunicare,
·
dezvoltarea abilităţilor de cercetare şi aplicarea a informaţiilor
obţinute într-un proces creativ
·
stimularea lucrului în echipă şi a creativităţii individuale şi
colective
·
dezvoltarea de abilităţi organizatorice necesare procesului managerial şi de producţie teatrală
·
dezvoltarea autonomiei şi responsabilitzarea individului
Obiectivele unui astfel de
proiect ar putea număra :
-dezvoltarea de ateliere de lucru după orele de şcoală, pentru
adolescenţi, folosind activităţi de artă teatrală colaborativă* pentru a
promova informarea despre alimentaţie corectă, obiceiuri de consum şi percepţii
sociale.
-crearea de spectacole de teatru, organizate şi jucate de
adolescenţi, care să dezbată probleme sociale cum ar fi alimentaţia (slow
food-fast food) sau integrarea în societate (cum arăţi, cum te porţi, cum
acţionezi)
-dezvoltarea de
competenţe de advocacy ale adolescenţilor cu vârsta de 16-18 ani având în vedere că
treatrul colaborativ este o metodă de lucru în prezentarea problemelor unui
public divers, metodă care poate fi aplicată individual de către participanţi
după încheierea programului pentru a reflecta alte problematici sociale.
Prin realizarea atelierelor
de teatru colaborativ, beneficiarii direcţi vor:
·
fi capabili să îşi informeze colegii despre consumul corect de produse
alimentare şi deciziile privind sănătatea
·
avea o atitudine de susţinere şi de înţelegere faţă de oamenii care
suferă de tulburări de alimentaţie
·
recunoaşte riscurile şi situaţiile de risc în ceea ce priveşte
produsele alimentare şi nutriţia
·
pune accent pe luarea deciziilor, caracterul afirmativ şi relaţionarea
în raport cu diferite probleme personale relevante
·
susţine menţinerea schimbării de comportament prin viaţa lor de zi cu
zi, în sensul unui mod mai sănătos de viaţă
·
putea să îşi consolideze comportamentul prin idei creative şi decizii
personale luate în serios
·
dezvolta abilităţi de comunicare şi colaborare
Dintre schimbările pe
termen lung, scontate ale unui astfel de proiect, putem menţiona:
·
influenţă importantă privitor la problemele de sănătate şi la un
sentiment de mândrie împărtăşit cu familiile extinse ale participanţilor la
proiect
·
îmbunătăţirea imaginii tinerilor în rândul publicului adult şi general
·
mai mulţi adulţi care să asculte vocea tinerilor cu referire la probleme de sănătate importante
·
posibilă îmbinare de arte şi proiecte civice bazate pe metode
colaborative teatrale
·
acoperire media privind probleme specifice cu care se confruntă
adolescenţii şi ONG-urile şi implicarea şcolilor în crearea de soluţii
·
dezvoltarea de relaţii între colegi, ce se pot transforma într-o
acţiune civică
·
apreciere mai largă a talentelor şi a resurselor existente în liceele din Turda si Cluj Napoca
Ce este şi ce face acest kit?
Talentul nu poate fi predat
sau învăţat. Talentul este nativ şi ⁄ sau dezvoltat în urma efortului depus în
munca de creaţie. Scopul acestui material este de introduce arta de scriere
dramatică unor elevi care nu au experienţă în acest domeniu, oferind puncte de
reper care sunt valabile pentru marea majoritate a scenriilor dramatice.
Categoria vizată de acest
kit este în special cea a elevilor de liceu. În urma parcurgerii materialului
şi a exerciţiilor aferente:
1. veţi intelege diferenţa între narativ şi dialog
2. veţi invăţa despre un proces de scriere a unei piese de
teatru şi veţi participa în mod individual (sau pe echipe) la simularea unui
astfel de proces
3. veţi putea demonstra cunoşterea conceptelor de introducere,
cuprins, incheire şi al încercărilor
prin care personajul principal trebuie sa treaca pentru a-şi atinge obiectivul.
4. veţi invăţa despre crearea unui unui personaj
5. veţi putea rescrie şi revizui un text dramatic
6. veţi invaţa despre forma în care trebuie să se încadreze
piesele de teatru.
Kitul a fost structurat în
nouă părţi:
- Introducere in scenaristică
- Structura piesei de teatru
- Personajele
- Decorul
- Dialogul
- Didascaliile
- Alte probleme de continut
- Rescrierea si verificarea piesei
- Index terminologic
Ar fi indicat să parcurgeţi
materialul de la partea 1 până la partea a 8 –a în ordine, deoarece scenariul
poate fi scris din aproape în aproape şi prin rescrieri succesive. Partea 9
este facultativă şi servește mai mult de suport pentru celalte părţi. Cel mai important lucru este să
începeţi să scrieţi şi să nu vă lăsaţi păgubaşi până nu aţi terminat măcar o
versiune!!! Foarte multe opere literare nu ajung niciodată la public deoarece
autorii se tot răzgândesc şi nu reuşesc să finalizeze niciodată. Când aţi
terminat o versiune a piesei de teatru atunci puteţi să vă puneţi în aplicare
îndoielile şi să reveniţi, să rescrieţi, să modificaţi.
1. Introducere în scenaristică
Nu încercaţi să scrieţi o
capodoperă. O problemă a scriitorilor este că deşi încep să scrie ceva de multe
ori se întâmplă să nu mai termine.
Totuşi dacă tot veni vorba:
De unde să începeţi?
Sursa de insipiraţie poate
fi orice: articol de ziar, o replică, poate chiar titlul, un subiect interesant
etc. Oricum ceva care vă stârneşte interesul. Poate chiar o replică sau scena
de final.
De reţinut e şi faptul că,
cu cât scrieţi mai multe pagini, cu atât lucrurile tind să se complice şi să se
îngreuneze. O piesă de zece minute ar trebui să se întindă pe cam 10 pagini.
Evident, acest lucru depinde şi de pauze.
2. Structura piesei
Piesele de teatru au trei
părţi: început, mijloc şi final. Fiecare din aceste parţi se împart în mai
multe unităţi dramatice narative numite acte (ex Actul 1, Actul 2, Actul 3)
care se sub împarte in scene (Scena 1, Scena 2, Scena 3).Scenele sunt de obicei
cele mai mici unităţi dramatice narative, sunt ca celulele care compun un organ
(actele) care compun un corp (piesa de teatru).
Un lucru esenţial pentru o
piesă de teatru este conflictul. Conflict nu înseamnă neapărat două personaje
care se ceartă. Poate fi vorba de un conflict interior, al unui singur
personaj. Pe scurt, ideea de bază într-un conflict e că cineva vrea ceva.
Structura clasică a unei piese de teatru cu conflict este:
1. Personajul doreste ceva.
2. Personajul incearca sa obtina acel ceva
3. Personajul intalneste obstacole in atingerea obiectivului.
4. Personajul reuseste/esueaza in incercarea de a obtine
obiectul dorit
5. In urma incercarilor, personajul sufera transformari.
În funcţie de logica
personajelor şi de ideea de conflict, personjele nu se vor opri din a-şi dori
(destul de) mult acel ceva, asigurînd astfel desfăsurarea unei acţiuni bune.
În teatrul clasic, textul
piesei de teatru reprezintă un moment de decupaj de maximă intensitate dintr-o
poveste mai largă. Sau mai multe momente de maximă intensitate. Sigur că pentru
a ajunge la aceste momente de maximă intensitate e nevoie de alte elemente şi
momente care conduc la acestea. Uneori piesele încep prea ``devreme`` din acest
punct de vedere al temporalităţii. Unele dintre cele mai reuşite piese de
teatru încep în mijlocul acţiunii şi publicul află informaţiile relvante pe
măsură ce se desfăşoară acţiunea.
Conflictul trebuie să fie
evident în totate părţile piesei: început, mijloc punct culminant şi final.
Conflictul şi elemnte componente ale conflictului trebuie să se contureze şi să
se dezvolte pe măsură ce înaintăm în piesă.
Genul piesei ar trebui să
fie egal pe întreg scenariul. Nu poate fi o comedie o treime şi o dramă pe două
treimi. Decât în cazuri extreme în care această schimbare de registru adaugă
ceva nou ca informaţie.
O regulă generală în teatru
este să nu te repeţi. Decât dacă repetiţia unei acţiuni sau a unei replici are
un anumit sens. Publicul se plictiseşte dacă vede ceva de două ori. La fel cum
se plictiseşte dacă nu află ceva nou. De aceea informaţia şi surprizele trebuie
dozate atent pe întreaga desfăşurare a piesei.
3. Personajele
Fără personaje nu există
teatru. Fie că e vorba de locuitorii unui oraş sau de un om în burta unui
peşte, toate piesele de teatru au personaje.
Personajele au trei tipuri
de caracteristici: fizice, sociale şi psihologice. Caracteristicile fizice se
referă la înălţime, culoarea părului, greutate etc. Caracteristicile sociale se
referă la educaţie, mediu, statut social, istoria personală sau cea de familie.
Caracteristicile psihologice au legătură cu felul în care personajul reacţionează
sau de predispoziţiile sale.
Când vă gândiţi la
personajele voastre, atribuiţi-le cât mai multe dintre aceste caracteristici.
Multe din aceste trăsături se vor reflecta oricum indirect, în felul în care se
comportă sau cum acţionează. Puteţi folosi o fişă de profil a personajului în
construcţia personajului.
Profilul personajului
Nume:
___________________________Varsta: ____________________
Familie:
_________________________________________________
Habitat:
_____________________________________________________
Slujba:
______________________________________________________
Cea mai mare dorinţă sau
nevoie:_____________________________________________
Cea mai mare temere:
______________________________________
Cea mai importantă ⁄
speciala fiinţă pentru personaj este: _________________________
O idee de lucru ar fi să
începeţi (şi să ţineţi cont) de la minim câte o caracteristică din fiecare
clasă: mamă a doi copii (caracteristică socială), mică de statură
(caractersitică fizică) şi extrem de miloasă (caracteristică psihologică). La
care se adaugă o problemă (fiul ei fură), un secret personal (unul dintre copii
e adoptat) şi un obstacol (soţul ei tocmai şi-a pierdut slujba). Personajele
pot fi caracterizate şi prin intermediul numelui.
Personajele trebuie să fie
distincte unele de celelate şi bine dezvoltate. Nu doar ca şi profil psihologic
sau comportament ci şi prin replicile fiecărui personaj, care trebuie să fie
verosimile, prin luarea în considerare a pregătirii şi istoriei fiecărui personaj.
Acelaşi lucru este valabil pentru comportament şi pentru acţiunile
personajului.
Personajele trebuie să ocupe
un loc unic în economia fiecărei piese. Dacă două personaje au aproape aceeaşi
funcţie în piesă, trebuie să vă gândiţi cum ar putea să se deosebească cei doi.
(ex. Mama şi tata)
Personajele clasice, care nu
se schimbă pe parcursul unei piese, sunt destul de puţin interesante. În
special dacă acestea sunt personaje principale. Încercaţi să le oferiţi un
parcurs personal.
4. Decorul
Când aveţi o structură şi un
minimum de idei se poate trece la decor sau mai bine zis la locaţie.
Anumite locaţii sunt mai
bune pentru conflicte decât altele. Un piroman intr-un depozit de sticle de apă
e mai interesant decât unul într-o pădure. Un coleg regizor spunea că spaţiul
în teatru trebuie să fie un spaţiu a lui ``între`` cum ar fi un spaţiu de joacă într-o cameră
insalubră şi plină de gunoaie.
O idee importantă e, în
măsura în care e posibil, să vizitaţi locaţia vizată sau locaţii similare.
Chiar dacă e vorba de şcoală şi mergeţi acolo zilnic, poate ar trebui să faceţi
o vizită în calitate de dramaturg şi veţi descoperi detalii noi.
5. Dialogul
Foarte mare parte din
limbajul cotidian sunt interjecţii: „uff..., păi…, mmm”. Acestea pot să apară
pe alocuri dacă consideraţi că adaugă o notă de realism dialogului. Altfel, e
doar un consum inutil de timp şi publicul se va plictisi sau actorii nu le vor
citi. Oricum, în teatru textul este esenţializat faţă de realitate unde felul
în care vorbim, în mod normal, este mai lung decât cel de pe scenă. Pe scenă
timpul e limitat.
Dialogul nu foloseşte doar
pentru ca personajele să se poată expima. Prin dialog se desfăşoară o parte din
acţiune. O altă parte din acţiune e evidentă din acţiunile personajelor (de
cele mai multe ori marcată prin didascalii (v. Punctul 6.). Astfel, în mod
normal, nu dublati ceea ce spun
personajele cu ceea ce fac. Şi, mai mult decât atât, încercaţi să
completaţi, prin acţiuni, textul. Daca personjul se bucură, puteţi arăta acest
lucru printr-o acţiune mai bine decât dacă acesta o spune efectiv. Sau, dacă e
speriat, este mai interesant să se ascundă sub pat decât să exclame: „Vai, ce
frică îmi e!”
Asiguraţi-vă că
peronsonajele sunt constante în vorbire la fel ca şi în acţiuni. Nu poate
folosi un limbaj într-o scenă şi un altul în altă scenă.
O idee ar fi să vă alegeţi o
persoană foarte cunoscută (fie chiar şi personaj de film) şi să vă imaginaţi ce
ar spune, cum ar spune ce ticuri verbale are, dacă are...
În general replici prea
lungi sau monoloage lungi pot încetini acţiunea piesei. Citiţi textul piesei cu
voce tare să vedeţi cam ce durată are, cu pauze inclusiv. Cititul în gând nu
corespunde cu timpul real, decât dacă aveţi o ureche muzicală foarte bună.
Punctuaţia trebuie să fie
corectă şi să corespundă intenţiilor voastre în calitate de dramaturg. Dacă nu
sunteţi siguri de punctuaţie, puteţi să rugaţi pe cineva să citească piesa în
faţa voastră, cu voce tare, să vedeţi dacă lectura corespunde cu intenţiile
voastre.
Încercaţi să vă feriţi de
verbul ``a fi``. ``Ceva este`` e o formulă general valabilă. Poate în loc de o
afirmaţie, aţi putea-o reformula sub formă de intrebare. (ex în loc de
``Ana: - Sunt din Tulcea.`` , unul din
personaje poate să introducă această informaţie ``Corina: - Ana, tu nu erai din Tulcea?!``)
6. Didascaliile
O didascalie este o
indicaţie scenică în cadrul unei piese de teatru, de cele mai multe ori marcată
între paranteze.
Teatrul se desfăşoară pe
scenă. Pană să ajungă pe scenă, teatrul este citit, adică este literatură sub
forma piesei de teatru. Pentru a exista ca literatură, cititorul are nevoie să
aibă o imagine cât mai clară despre ce se întâmplă. Pentru a ajunge pe scenă
sau pentru a putea forma o imagine cât mai completă la citire, textul are
nevoie de didascalii. Didascaliile sunt de mare ajutor atât viitorilor cititori
cât şi regizorilor sau actorilor. Acestea trebuie să fie cât mai compacte,
clare şi corecte gramatical.
Prin didascalii sunt
menţionate nu doar acţiunile sau stări ale personajelor ci şi descrierea
locaţiilor sau informaţii generale despre personaje în inceputul piesei. Puteţi
introduce personajele cu un singur rând, în care aflăm vârsta şi cum să luăm
personajul.
Marea majoritate a acestor
stări sau intenţii ar trebui să fie evidentă din acţiune. Textul va fi
interpretat, oricum, şi s-ar putea să descoperiţi chiar lucruri interesante
prin interpretarea unora. Dacă totul e prea strict ca indicaţie acest lucru
totuşi nu e o garanţie a succesului.
Folosiţi didascaliile pentru
a descrie ce se întâmplă, însă cât mai scurt. Nu scrieţi nuvele în mijlocul
textului. Şi asiguraţi-vă că se înţelege cine face ce acţiune. Nu presupuneţi
că ceva este evident.
Nu uitaţi să anunţaţi
locaţia şi timpul la începutul fiecărei scene.
7. Alte probleme de conţinut
Sinospsisul reprezintă un
sumar al piesei de teatru schematizat. După ce aveţi o idee şi v-aţi gândit în linii mari cine sunt
personajele şi cum anume se petrece acţiunea, puteţi trece la completarea unui
sinopsis pentru piesă. Aici am reprodus un posibil sinopsis în cazul în care
Shakespespeare ar fi scris unul pentru prima scenă din Hamlet.
Unitatea dramatica
|
Personajele
|
Decorul
|
Actiunea
|
Alte observaţii
|
Actul 1, scena 1
|
Francisco, Bernardo,
Horatio şi Marcellus. Mai apoi Fantoma
|
Elsionore. Pe o platforma
in fata castelului
|
Bernardo îl inlocuieşte pe
Fracisco la garda castelului. Vin şi Horatio şi Marcellus. La un moment dat
apare şi fantoma fostului rege. Fantoma nu vorbeşte, nu răspunde la chemări
sau întrebari. Dispare la fel de brusc cum a apărut. Horaţio crede că, dacă
l-ar chema pe Hamlet, fantoma cu siguranţă ar vorbi cu el. Dispare.
|
Dacă vă blocaţi în timp ce
scrieţi şi nu ştiţi cum să continuaţi, chemaţi pe cineva să fie co-autor. Fie
scrieţi alături de cineva, fie rugaţi nişte colegi să joace personajele voastre
şi vedeţi dacă ei au soluţii la blocajul de inspiraţie.
Lăsaţi să treacă câteva zile
între momentul în care aţi terminat piesa şi momentul în care o trimiteţi.
Poate după ce aţi terminat şi sunteţi relaxat pentru că aveţi o versiune de
scenariu, vă mai vin idei, replici mai bune sau acţiuni mai interesante.
Reţineţi că în general
anumite lucruri nu merg bine pe scenă:
-
oameni care
spun ce simt mai degrabă decât fac ceva pentru ca publicul să înţeleagă ce
simte – poveştile personale nu pot înlocui acţiunea;
-
copii mici,
animale şi televizoare – distrag atenţia de la orice se întâmplă în jur;
-
urmăriri de
maşini sau efecte speciale elaborate
deci ar fi de evitat în piesă.
Prima versiune a piesei s-ar
putea să nu fie perfectă. Trebuie să nu vă impacientaţi şi nu vă răzgândiţi şi
nu renunţaţi la scris odată ce aţi început.
Cel mai des caz de scriere ratată e cea neterminată. Nimeni nu e perfect
şi dacă cineva are să reproşeze ceva operei voastre, atunci criticile se referă la operă şi nu la
persoană.
8. Rescrierea si verificarea
piesei
Există o mulţime de motive pentru care merită să
rescrieţi. Puteţi întodeauna scrie un dialog mai bun sau puteţi crea personaje
mai interesante. Cel mai important motiv pentru care merită să reveniţi asupre
piesei de teatru e că aceasta s-ar putea să fi suferit modificări în timpul
scrisului. Adică aţi început cu o idee despre ce se poate face şi aţi
descoperit noi posibilităţi pe parcurs şi personajele sau acţiunea s-au
dezvoltat într-o direcţie neaşteptată.
După ce aveţi cel puţin o
versiune a piesei de teatru merită să reveniţi şi să verificaţi sau să
modificaţi ceva din:
·
Dialog (poate nu e nevoie de atâta dialog ci de mai multe
acţiuni)
·
Poveste (poate se petrece în timpul celui de-al doilea
război mondial)
·
Timp (poate se petrece noapte şi nu ziua)
·
Personaje (poate unul din personaje lipseşte şi se face
doar referire la el)
·
Relaţii (poate cineva mimează o relaţie pentru a obţine
ce vrea)
·
Decor (poate totul se petrece la o reconstituire a
poliţiei şi nu live)
·
Titlu (în loc să se numească ``înmormânatare`` poate se numeşte ``Recviem``)
9. Index terminologic
Act
- Diviziune principală a unei opere dramatice, reprezentând o etapă în
desfăşurarea acţiunii. – Din lat. actum,
fr. Acte ;
-
izvor, înscris, piesă,
scrisoare ;
-
eveniment. (~ul Unirii.) ;
-
(TEATRU) (înv.) perdea. (Dramă în 5 ~.)
Actor
- Artist care interpretează roluri în piese de teatru,
în filme etc.
Comedie
- Operă
dramatică al cărei subiect şi deznodământ provoacă râsul şi care ridiculizează
relaţii sociale şi etice, tipuri umane, năravuri ;
-
Piesă de teatru destinată
să producă râsul.
-
Gen literar care este
bazat pe comicul situaţiilor şi caracterelor.
Conflict
dramatic
-
Contradicţie între
ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină
desfăşurarea acţiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit.
Didascalie
-
Instrucţiune dată
actorilor de autorul unei opere dramatice antice greceşti. ♦ Notă, indicaţie care se punea înaintea unei piese de teatru la
latini.
Drama
- Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieţii
reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice şi complexe, adesea
într-un amestec de elemente tragice şi comice.
-
Operă dramatică în care
tragicul se amestecă cu comicul (predominând cel dintâi) ♦ Nume generic pentru o operă dramatică.
Dramaturg
- Autor de
piese de teatru. – După fr. dramaturge.
Piesa de teatru
Regizor
– Specialist cu
calificare profesională care se ocupă cu regia filmelor, a spectacolelor etc.
-
Cel care regizează o piesă de teatru, un film etc.
Scena
- Parte mai ridicată şi special
amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se
desfăşoară reprezentaţiile ;
-
Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată
prin intrarea sau ieşirea unui personaj.
-
Fig. Loc unde se petrece ceva.
-
Fig. Acţiune capabilă de a impresiona pe
cineva, de a-i atrage atenţia; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziţie plastică în care sunt de obicei înfăţişate mai
multe personaje.
Scenarist
- Persoană care scrie scenarii. – Din fr. scénariste.
Scenariu
- Textul succint al unei piese de teatru, al unui
spectacol sau al unui film, de obicei împreună cu indicaţiile tehnice şi de
regie. – Din fr. scénario, it. scenario.
-
Acţiune a unei piese (de
teatru).
-
Text care cuprinde
subiectul unei piese de teatru, al unui film etc., precum şi indicaţii tehnice
şi de regie.
Scenograf
-
Persoană care face decorurile (şi costumele) unui spectacol.
Sinopsis
-
Rezumat foarte concentrat al subiectului (unui scenariu de film).
- Scurtă expunere, rezumatul subiectului unui film,
constituind schiţa unui scenario.
Spectacol
- Prezentare în faţa publicului a unor opere
artistice (teatrale, coregrafice, cinematografice, de circ etc.);
-
Reprezentaţie.
Tragedie
- Specie a genului dramatic cu subiect patetic, cu personaje puternice
aflate în conflict violent, cu deznodământ nefericit.
-
Operă dramatică a cărei
acţiune prezintă personaje în luptă cu viaţa şi cu pasiunile omeneşti, având de
obicei un deznodământ fatal, trist, care stârneşte sentimente de milă şi
durere.
