Trebuie sa vii!

Nou!
Showing posts with label copsa mare. Show all posts
Showing posts with label copsa mare. Show all posts

Tuesday, 20 July 2010

Program final Festival!

Uitati-ne, pe zile, ore, activitati... Si daca vi se pare prea mult :) o sa facem noi cateva focusuri pe activitati.

Ne vedem acolo, nu?


Program Festival

Vineri 30 iulie

10.00 – 17.00              British Council Workshop (Scoala Biertan)
- « Filmul Generator de dezbatere », sustinut de doamna Maria Kovacs 
12.00                           Deschiderea mica a festivalului (Scena)
12.00 – 20.00              Expozitie de animale (Padocuri)
12.00 – 21.00              Targ de produse mestesugaresti si culinare (Piata Centrala Biertan)
14.00 – 18.00              Stransul laptelui – demonstratii (curtea bisericii fortificate la Casa Dornröschen)
16.00 – 16.40              «Educatia gusturilor», program pentru pentru copii si tineri sustinut de Adept si Slow Food Cluj (Piata Centrala Biertan)
17.00 – 17.50              Spectacol de teatru  «Schimbarea» de Wolfgang Sreter
18.00 – 18.40              Concurs de gatit –Universitatea Oxford Brookes si reprezentanti ai comunitatii  (Scena)
18:00-18:45             «Floare la ureche », spectacol itinerant al copiilor din comunitate             
19.00 – 22.00              Spectacol folcloric in colaborare cu Asociatia Cultural Artistica « Ilarion Cocisiu » Agnita, in deschidere Ansamblul de calusari al Scolii Generale din Biertan (Scena)
22.00 – 23.00              Cinema in aer liber (Scena)



Sambata 31 iulie

09.00 – 21.00              Targ de produse mestesugaresti si culinare (Piata Centrala Biertan)
09.00 – 20.00              Expozitie de animale (Padocuri)
10.00 – 10.30              Deschiderea oficiala a festivalului (Scena)
10.00 – 17.00              British Council Workshop (Scoala Biertan)
  - « Abilitati de comunicare », sustinut de Doamna Marilena Suciu
11.00 – 14.00              Transilvania Brunch (curtea bisericii fortificate la Casa Dornröschen)
11.00 – 19.00               Expoziție foto cu elevii Scolii Biertan (curtea Bisericii  Fortificate Biertan)
12.00 – 13.00              Demonstratii mestesugaresti si culinare (Piata Centrala Biertan)
12.00 – 12.40              Concurs de gatit –Universitatea Oxford Brookes si reprezentanti ai comunitatii  (Scena)
13.00 – 14.00              Degustari branzeturi pentru copii (Piata Centrala Biertan)
14.00 – 15.00            Ansamblul Truverii, muzici si cantece din Europa secolelor XIII-XVII (curtea bisericii fortificate la Casa Dornröschen)
16.00 – 18.00              Stransul laptelui – demonstratii (Piata Centrala Biertan)
16.00 – 16.40              «Educatia gusturilor», program pentru pentru copii si tineri sustinut de Adept si Slow Food Cluj (Piata Centrala Biertan)
16.00 – 17.00               Concert de orga sustinut de Ursula Philippi (Biserica Fortificata din Biertan)
19.00 - 22.00               Spectacol folcloric in colaborare cu Asociatia Centrul Educational pentru Tineret Sighisoara (Scena)
22.00 – 23.00              Cinema in aer liber (Scena)


Duminica 1 august

09.00 – 21.00              Targ de produse mestesugaresti si culinare (Piata Centrala Biertan)
09.00 – 20.00              Expozitie de animale (Padocuri)           
10.00 – 19.00               Expoziție foto cu elevii Scolii Biertan (curtea Bisericii  Fortificate Biertan)
12.00 – 13.00              Demonstratii mestesugaresti si culinare (Piata Centrala Biertan)
13.00 – 14.00              Competitie de gatit pentru copii Good Food (Piata Centrala Biertan)
14.00 – 18.00              Stransul laptelui – demonstratii (Piata Centrala Biertan)
16.00 – 16.40              «Educatia gusturilor», program pentru pentru copii si tineri sustinut de Adept si Slow Food Cluj (Piata Centrala Biertan)
18.00 – 18.40              Concurs de gatit –Universitatea  Oxford  Brookes si reprezentanti ai comunitatii (Scena)
19.00 - 22.00               Spectacol folcloric in colaborare cu Asociatia Podisul Tarnavelor din Medias (Scena)
22.00 -23.00                Cinema in aer liber (Scena)
23.00                           Inchiderea Festivalului


           


Spectacol de teatru cu copii: pe la 1700 in Birthälm

Ingrediente:
grup de 12 copii intre 8 si 18 ani
obiceiuri, traditii, credinte si ritualuri vechi din Biertan (casatorie, utilitatea turnurilor bisericii fortificate, comunitati etnice)
costume vechi, reconditionate
 
Timp de preparare:
2 luni inainte de festival

Timp de savurare:
30 minute

Locatie:
prin Biertan

Cand:
Transilvania Fest, 30 iulie, 12.30


foto: www.photoraid.ro

Thursday, 15 July 2010

Muzica de opera in pietele din Sibiu si Cluj

Zi obisnuita in piata centrala din Cluj (16 iulie). Rosii, mere, branza de mai multe feluri, degustari de pepene rosu. Dintr-o data, sunete, apoi linii melodice si voci de opera rasuna in toata piata, venind de nicaieri. Oare sa fie domnul dela standul cu piersici? Oare sa fie domnisoara dela taraba cu flori…?



Zi obisnuita intr-o piata din centrul Sibiului (17 iulie). Povestea se repeta…




Festival de cultura si mancare, promotor al Transilvaniei bogate in traditii, obiceiuri si mestesuguri valoroase si surprinzatoare, Transilvania Fest se constituie intr-un eveniment care ofera reprezentantilor unei comunitati oportunitatea de a-si conserva propriile traditii si totodata de a le impartasi unei audiente nationale si internationale.

Evenimentul gandit a atrage atentia asupra bogatiei culturale si culinare a Transilvaniei si in special a zonei Biertan si a invita oamenii sa viziteze locuri uimitoare si sa cumpere produse autentice transilvanene ia forma unui concert de muzica de opera desfasurat intr-un spatiu neconventional: piata agroalimentara.

Cantareti profesionisti ai Operei Romane din Cluj Napoca si masteranzi ai catedrei de Opera din cadrul Academiei de Muzica “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca vor sustine doua recitaluri de opera in doua piete din Cluj si Sibiu.




Pe 16 iulie la ora 17.00, timp de 20 de minute, in Piata Agro Alimentara Complex Leul Cluj Napoca si pe 17 iulie la aceeasi ora in Piata Centrala Agro Alimentara din Sibiu.

Program de arii de opera:
“O sole Mio”- cantoneta italiana
“Mio Bambino Caro” din opera “Gianni Schicci” de G. Puccini
“L’amour est un oiseau rebelle” din opera “Carmen” de G. Bizet
“Brindisi” din opera “Traviata” de G. Verdi
“Votre Toast” Cantecul Toreadorului din Carmen, G. Bizet

Transilvania Fest vrea sa atraga atentia asupra dimensiunii culturale (mestesuguri, bucatarie, arhitectura si traditii de acum cateva sute de ani) si dimensiunii sociale (certificarea micilor producatori din zona si incurajarea turismului culinar si cultural prin dezvoltarea sustenabila a acestora, derularea de proiecte de educatie pentru copiii din comunitate) a zonelor Biertan, Copsa Mare si Richis, vechi sate sasesti atestate cu peste 700 de ani in urma.


Poza operacluj.ro

Wednesday, 14 July 2010

Din program Transilvania Fest



Program Festival: in curand, programul complet!

Transilvania Fest, festival itinerant de cultura si mancare
30 iulie – 1 august 2010, Biertan/Sibiu



Vineri 30 iulie
Deschiderea mica a festivalului (Scena)
Targ de produse mestesugaresti si culinare  (Piata Centrala Biertan)
Stransul laptelui – demonstratii (Piata Centrala Biertan)
Demonstratii de gatit – Standul Universitatii Oxford
Degustari pentru copii
Expozitie de animale (Padocuri)
Atelier British Council (Scoala Biertan)
Atelier Adept si Slow Food Cluj (Piata Centrala Biertan)
Spectacol itinerant al copiilor din comunitate în Biertan
Spectacol folcloric la scena


Sambata 31 iulie
Deschidere oficiala a festivalului  (Scena)
Discursuri oficiale  (Reprezentanti diplomatic si personalitati)
Transilvania Brunch (curtea bisericii fortificate la Casa Dornröschen)
Spectacol musical medieval (curtea bisericii fortificate la Casa Dornröschen)
Targ de produse mestesugaresti si culinare  (Piata Centrala Biertan)
Stransul laptelui – demonstratii (Piata Centrala Biertan)
Demonstratii de gatit – Standul Universitatii Oxford (Piata Centrala Biertan)
Expozitie de animale (Padocuri) (Piata Centrala Biertan)
Demonstratii la stand (Piata Centrala Biertan)
Atelier British Council (Scoala Biertan)
Atelier Adept si Slow Food Cluj (Piata Centrala Biertan)
Program artistic interethnic  (Scena)
Concert de orga (Biserica Fortificata din Biertan)
Cinema în aer liber (Scena)


Duminica 1 august
Targ de produse mestesugaresti si culinare  (Piata Centrala Biertan)
Stransul laptelui – demonstratii (Piata Centrala Biertan)
Demonstratii de gatit – Standul Universitatii Oxford
Program folcloric  (Scena)
Cinema în aer liber (Scena)
Închiderea Festivalului  (Scena)



Trebuie sa vii!


Inapoi la Biertan

Si ne intoarcem la Biertan, tot in cautare de case sasesti...

Intre zidul doi si zidul trei al bisericii fortificate din Biertan, exact langa Piata Centrala unde se vor desfasura multe activitati Transilvania Fest, gasiti Casa Frumoasei din padurea adormita (sau Casa DORNRÖSCHEN). Fosta scoala de baieti si gradinita saseasca, acum Casa e pregatita sa primeasca oaspeti  in camerele sale luminoase si, vara, sa serveasca micul dejun in curtea umbroasa de poveste...Sunt trandafiri, sa stiti...






Poze Cristian Sencovici

Nu departe de Biertan 2

Comuna Biertan este formata din 3 sate, Biertan, Richis si Copsa Mare. Copsa Mare ati zarit-o, in culori...

Urmeaza Richis, la 5km de Biertan, sat atestat documentar la 1283. Aici, casa parohiala, aflata alaturi de biserica fortificata Richis (construita pe la 1400) a devenit casa de oaspeti (inainte gazduind scoala de vara pentru copii). Complet restaurata, cu o imensa gradina, casa imbie la odihna si mirare.

Aici aveti gradina de bucatarie (kitchen garden) unde gasiti de toate, inclusiv.. sparanghel, adus de familia olandeza care va va gazdui, deja localnic Richis (este de peste 15 ani in sat).
Tot la Richis, vizavi de biserica fortificata, gasiti, in curtea casei Richvini, Richis camping (foarte interesant, campingul se afla intr-o .. curte saseasca si are pe laterale toate facilitatile (bucatarie, dushuri, toalete) plus o sura plina de fan pentru cei fara cort :).



Poze Andra Iachim, richis.eu

Thursday, 8 July 2010

Nu departe de Biertan 1...

... si ajungeti la Copsa Mare (2 km). Acolo, inainte de Biserica Fortificata si vizavi de Scoala, va trebui sa va opriti si sa alegeti o culoare (nu, nu un numar): alb, verde sau rosu. Misterul se reveleaza: tocmai ati ales casa in care o sa locuiti (daca doar la Transilvania Fest sau mai mult, sau altadata...va veti hotari (pentru toate variantele) atunci si acolo!):







Pe curand!

Wednesday, 7 July 2010

Cum ajungeti la Biertan



Biertan se afla intre Medias si Sighisoara, pe drumul judetean DJ 141B care este o ramificatie a DN 14. Dela Bucuresti, va spunem ca in patru ore sunteti acolo.

Pentru cei ce prefera calea ferata se poate calatori cu trenuri rapide pana la Medias ori cu trenuri personale pana la Dumbraveni (de unde mai sunt 9 km pana la Biertan).  Aeroport aveti cel mai aproape la Sibiu. Unul dintre partenerii nostri de Festival, Asociatia Mioritics, va da si el detalii si va ofera si o harta rutiera a zonei.

(fotografie Cristian Sencovici)

Avanpremiera la Muzeul Satului Bucuresti

O avanpremiera a Festivalului a avut loc pe 3 iulie la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti si a adus peste 900 de vizitatori.


Mici producatori de alimente traditionale din zona Transilvaniei au fost prezenti in curtea casei Tilisca, judetul Sibiu (datata din 1847) cu produse cum ar fi miere, produse apicole, turta dulce, tuica de prune, gem de macese, cascaval bio suprasaturat sau condimente produse in zona.

Cam trei sferturi au promis ca vin la Festival...

Turda Fest devine Transilvania Fest

Turda Fest a fost lansat in 2005 pentru a restabili traditia festivalelor pline de culoare, atat de importante pentru viata din Transilvania inainte de anii 1940. Acest festival incurajeaza dezvoltarea durabila a mestesugurilor si productiei locale la scala mica, celebrand in acelasi timp multiculturalitatea din Transilvania. Organizat anual Turda Fest a oferit reprezentantilor comunitatii oportunitatea de a-si conserva propriile traditii si totodata de a le impartasi unei audiente nationale si internationale.

Dupa patru ani de promovare locala si regionala de succes, Turda Fest a fost invitat sa isi extinda activitatile in comunitati din toata Transilvania. Pentru a reflecta aceasta extindere, Turda Fest a devenit Transilvania Fest: a ajuns la Biertan, Sibiu si coordoneaza programe pilot in intreaga regiune a Transilvaniei, in parteneriat cu organizatii afiliate.

Transilvania Fest urmareste sa isi asigure un loc permanent in randul evenimentelor europene recunoscute in promovarea mancarurilor traditionale, turismului, multiculturalismului, traditiilor locale si agriculturii. Festivalul are onoarea de a se afla sub inaltul patronaj national al ASR Principesa Margareta a Romaniei si inaltul patronaj international al ASR Printul Charles de Wales.

Transilvania Fest 2010 prin experienta anilor precedenti (2005-2009) si feedback-ul oferit de participanti dar si de mass-media, a creat un program care combina sprijinul pentru traditiile populare cu forme contemporane ale implicarii comunitare.


In acest an, Transilvania Fest se va bucura de sprijinul unui mare numar de parteneri, invitati, participanti si organizatii si un numar de peste 130 de voluntari.

Biertan

Satul pitoresc saxon Biertan este localizat la 80 km nord de Sibiu si 15 km est de Medias. Cu linistitoarele sale peisaje, Biertan este unul dintre cele mai valoroase sate saxone din Transilvania, gazduind biserici fortificate si aflandu-se pe lista UNESCO World Heritage Sites din 1993.

Se considera ca satul a fost infiintat intre anii 1224 si 1238 de catre Saxonii din Transilvania. In prezent, intreaga comuna are o populatie de aproximativ 3000 de locuitori, iar satul Biertan are o populatie de 1600 de persoane. Este unul dintre cele mai vizitate sate din Transilvania si locatia anuala pentru Reuniunea Saxonilor din Transilvania. Populatia din Biertan este compusa din romani, rromi, germani si maghiari. Comuna este bilingva, vorbind atat romana cat si germana, limbi recunoscute oficial si utilizate in sistemul public de educatie si viata de zi cu zi.

Satul Biertan este recunoscut pentru cea mai mare si mai bine conservata biserica fortificata. Amplasata pe un deal, deasupra satului, biserica a fost construita in stilul Gotic vechi, intre anii 1492 si 1516. Biserica Fortareata de la Biertan a fost timp de 300 de ani sediul Episcopiei Evanghelice (1572-1867). Este considerata a fi cea mai reprezentativa biserica fortificata din zona Tarnavelor si este inconjurata de ziduri de aparare in forma de spirala. Zidurile sale sunt intarite de turnuri si bastioane de aparare.

(fotografii Cristian Sencovici)

Despre Transilvania Fest



Transilvania Fest, festival itinerant de cultura si mancare


Transilvania Fest, eveniment de promovare a regiunii Transilvania, se va desfasura intre 30 iulie si 1 august 2010 la Biertan, langa Sibiu. Festival de „cultura si mancare”, acesta promoveaza traditiile si obiceiurile din regiunea Transilvania, dorind sa contribuie la dezvoltarea comunitara, comerciala si turistica in aceasta regiune si, in mod specific, a localitatilor Biertan, Richis si Copsa Mare.

Festivalul a inceput in 2005 in Turda, Cluj-Napoca, cu scopul de a dezvolta, organiza si implementa un eveniment care sa revitalizeze mestesugurile si obiceiurile din zona si sa puna orasul Turda si zona Aries pe harta rutelor de turism cultural. Anul trecut festivalul si-a inceput itinerarea si a ajuns la Cluj. Anul acesta Festivalul a ales regiunea Sibiului, bogata cultural (zona de patrimoniu) si etnografic (comunitati de romani, sasi, rromi si unguri), pentru a-si desfasura obiectivele.

Transilvania Fest va prezenta sectiuni de mestesuguri si de produse agro-regionale, mica expozitie de organizatii ne-guvernamentale din regiunea Transilvaniei cu proiecte pe turism cultural, patrimoniu, educatie sau mediu, evenimente dedicate copiilor (degustari de branza, concurs ”Aventura simturilor”, dansuri traditionale vechi, spectacol de deviced drama), program la scena de dansuri si cantece traditionale vechi (perioada 1750-1850), expozitie etnografica pe zidurile Bisericii Fortificate realizata in colaborare cu Muzeul ASTRA Sibiu, cinema in aer liber dar si padocuri cu animale specifice din zona.

Vor fi prezenti mestesugari din comuna Biertan si din zonele Sibiu, Cluj si Sighisoara si vor expune si vinde porturi, cojoace, pieptare si obiecte manufacturate din Altana , costume traditionale pentru copii din Biertan, obiecte din lucru de mana si facute la razboi de tesut traditional din Biertan, Richis, Sibiu si Sighisoara, sosete si impletituri din Viscri si icoane pe sticla din Copsa Mare.