Trebuie sa vii!

Nou!

Monday, 27 June 2011

Festival JocMania la Rasnov

În perioada 28 iunie – 3 iulie 2011, la Râşnov, se desfăşoară prima ediție a Festivalului Jocmania, un eveniment cu ateliere, spectacole, jocuri şi filme pentru toate vârstele, atât copii cât şi părinți.

Vacanța a început şi căldura în oraşe devine insuportabilă. Mergeți la munte şi distrați‐vă împreună cu copiii: Cetatea Râşnov devine pentru 6 zile un loc de joacă creativă pentru copii şi părinți deopotrivă. Pentru că jocul trebuie să fie esența copilăriei şi bucuria redescoperită a adulților.

Festivalul Jocmania înseamnă ateliere creative de dimineața până seara, spectacole haioase de teatru de păpuşi, lumi incredibile în filme de animație, jocuri perpetuate peste secole, dansuri de prin toată lumea medievală, muzică veche pe înserat şi ... surprize de neuitat.

Fosta stațiune climaterică Râşnov, viitoare stațiune turistică de interes național ‐ este vizitată anual de peste 200.000 turişti români şi străini. Şi cum dintodeauna aerul de munte stimulează pofta de mâncare, putem crede şi în prezent ceea ce scria un turist în 1920, pe spatele unei cărți poştale expediate din Râşnov: ,,Aer bun, poziții frumoase, mâncare bună, treabă chibzuită, mă văd expus la îngrăşat”. Nu vă temeți! Pentru riscul de îngrăşare mişcarea pe care o veți face în cetate vă scuteşte de acest risc  :).

Alte evenimente în Râșnov, mai jos.


Mai multe informații:
Nicolae Pepene
Director Direcția de Cultură
Primăria Râşnov
0729 071 333
nicoalepepene@gmail.com

No comments:

Post a Comment